„Nici în cele mai negre vise nu credeam că se va termina așa”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul naționalei de tineret, Emil Săndoi, a comentat eșecul de aseară în fața Țării Galilor, fiind foarte afectat de ratarea calificării la CM U-21. Săndoi însă, își păstrează optimismul și se arată încrezător în tinerii jucători români, care ar putea într-o zi, să îmbrace tricoul naționalei mari.

"Exact când nu trebuia, atunci am clacat. Mi-aș fi dorit să fi pierdut toate amicalele de până acum doar să fi câștigat aseară. Singura înfângere din acest turneu de calificare nu trebuia să aibă loc tocmai acum. Cred că în următorii ani, Tătărușanu și Pantelimon vor fi jucători de mare valoarea, dar și Ropotan, Deac ar putea îmbrăca tricoul reprezentativei mari", a spus selecționerul "tricolorilor mici".

Meciul cu Țara Galilor a fost singura înfrângere a României la acest turenu de calificare, dar planurile lui Săndoi nu au ieșit așa cum își propusese, selecționerul însuși fiind suprins neplăcut de eșecul de aseară.

"Jocul cu Țara Galilor a fost unul dintre cele mai slabe jocuri făcute de naționala de tineret în ultimii doi ani de zile. Defensiva, care a fost cea mai bună la noi, în ultimele două jocuri a avut de suferit. Am vrut să merg pe omogenitatea celor patru fundași, dar de această dată nu a mai dat roade. Nici în cele mai negre vise nu mă gândeam că se poate termina așa", a completat Săndoi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme

Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?

Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria

De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars

S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis

Descoperirea unui nou hormon explică monogamia

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×